vivo își extinde rețeaua de cercetare și dezvoltare în Xi’an, China, investind în sistemul de imagistică

București, 9 martie 2021.


vivo și-a extins oficial rețeaua de cercetare și dezvoltare în Xi’an, China, în februarie 2021, pentru a investi și mai mult în sistemul de imagistică. Centrul de cercetare și dezvoltare din Xi’an se va ocupa de debugging și dezvoltare de proiecte, precum și de cercetări preliminare ale algoritmilor aplicabili sistemului de imagistică. Acesta va oferi suport tehnic pentru a accelera materializarea rezultatelor R&D și va oferi experiențe superioare de fotografie profesionistă.

 

Fiind o companie orientată către utilizator și bazată pe design, vivo s-a dedicat optimizării sistemului de imagistică și a altor strategii pe termen lung, pentru a-și întări avantajele competitive bazate pe diferențiere. Din 2017, vivo și-a dezvoltat o rețea de centre globale de cercetare și dezvoltare pentru dezvoltarea sistemului de imagistică în Shenzhen, Taipei, Tokyo și San Diego. Centrele R&D pentru sistemul de imagistică ale companiei au împreună peste 700 de angajați care se dedică îmbunătățirilor hardware, software și algoritmilor, împingând totodată mai departe și cercetarea tehnologiilor de graniță. Prin noul centru R&D din Xi’an, vivo își întărește rețeaua globală R&D și își extinde resursele alocate oferirii unor produse și servicii superioare pentru utilizatori.